PNL, USR și UDMR și-au împărțit cele 16 ministere. Liberalii vor avea 7 portofolii, partidul condus de Dominic Fritz – cinci, iar UDMR – 3, conform surselor HotNews din cele trei partide. Un compromis va fi făcut la Ministerul Justiției, unde va fi propus un independent
UPDATE 15: 15 Lista guvernului Mureșan a fost votată în unanimitate în Biroul Permanent Național al PNL. În cursul zilei urmează un vot și în USR.
Siegfried Mureșan va depune sâmbătă, la ora 11.00, lista de miniștri și programul de guvernare în Parlament.
Principalele modificări vor fi la cele șase ministere ocupate de PSD până în luna aprilie, când miniștrii social-decmorați au demisionat din Executiv, înaintea moțiunii de cenzură prin care au demis apoi Guvernul Bolojan.
Ministerul Sănătății, care acum e ocupat interimar de UDMR, ar urma să revină PNL. Ministerele Energiei și Muncii vor rămâne tot la PNL. USR păstrează Ministerul Transporturilor, iar UDMR, Agricultura, „moștenită” tot de la social-democrați, potrivit surselor HotNews din cele trei partide.
Executivul propus de Siegfried Mureșan va avea trei vicepremieri, câte unul din fiecare partid: Mircea Abrudean (PNL), Radu Miruță (USR) și Tanczos Barna (UDMR), potrivit surselor HotNews din PNL, USR și UDMR. Acum, sunt patru vicepremieri.
O noutate va fi că liberalul Cătălin Predoiu, ministru la Interne și interimar la Justiție, nu se regăsește pe lista propusă de Siegfried Mureșan și de cele trei partide care îl susțin. Cătălin Predoiu s-a aflat în tabăra liberalilor care l-au susținut pe Adrian Veștea la votul de învestitură, în ciuda deciziei conducerii PNL. Cătălin Predoiu este cel mai longeviv ministru din istoria post-decembristă – a acumulat, de-a lungul anilor, aproape 10 ani în cinci cabinete diferite, de la Ciucă, Ciolacu 1 și 2 și Bolojan, ca ministru al Justiției, respectiv al Afacerilor Interne. De trei ori a fost prim-ministru interimar.
Pentru Ministerul Afacerilor interne este propus liberalul Mircea Abrudean, președinte al Senatului, potrivit surselor HotNews din PNL. Oana Gheorghiu – care acum este vicepremier pentru reforma companiilor de stat – este propusă pentru Ministerul Sănătății, care a fost al PSD (Alexandru Rogobete). Sebastian Burduja este propus pentru Ministerul Energiei, iar Raluca Turcan, pentru Ministerul Muncii. În rest, liberalii își păstrează aceiași miniștri, potrivit surselor citate.
USR vine cu un nume nou la Ministerul Transporturilor: Cătălin Drulă, conform surselor HotNews din partid.
Dominic Fritz a cerut la negocieri și Ministerul Justiției, ceea ce l-a nemulțumit pe Kelemen Hunor, care a cerut la rândul său portofoliul. Pentru a ieși din impas, a fost agreată varianta unui independent, conform surselor HotNews din cele trei partide. Acestea spun că va fi propus un judecător pensionat recent.
Potrivit surselor HotNews, Andrea Chiș este varianta de compromis agreată de Siegfried Mureșan cu USR, PNL, UDMR pentru Ministerul Justiției.
Uniunea Democrată Maghiară din România a obținut, în urma negocierilor din 2025 pentru formarea actualului Guvern Bolojan, două ministere și un portofoliu de vicepremier. UDMR a validat un nou nume la Cultură, în locul lui András Demeter: Ötvös Koppány, potrivit surselor HotNews din partid. În plus, după plecarea ministrului PSD al Agriculturii Florin Barbu, UDMR a moștenit și acest portofoliu.
Astăzi, PNL, USR și UDMR au programate ședințe în care vor fi prezentate lista de miniștri și măsurile prevăzute în programul de guvernare. Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat vineri la G4Media, că sâmbătă va depune în Parlament programul de guvernare și lista de miniștri.
Întrebat care sunt propunerile de miniștri, el a răspuns: „Voi anunța toți miniștrii la un moment dat. Nu voi face nicio speculație înainte. Toți miniștri anunțați mâine la depunerea în Parlament. Despre niciun ministru nici nu confirm nici nu infirm”.
De la ora 12:00, Siegfried Mureșan se întâlnește cu președintele Nicușor Dan, cu care discută despre programul de guvernare și despre membrii cabinetului.
Prim-ministrul desemnat are în plan ca audierile miniștrilor în Parlament să aibă loc începând de luni, astfel încât marți să meargă în în plen pentru votul de învestitură.
Pentru ca Guvernul Mureșan să treacă sunt necesare 233 de voturi. Împreună, PNL, USR și UDMR au doar 170 de parlamentari.
AUR și Pace Întâi România au anunțat că nu votează acest cabinet. PSD a amânat o decizie fermă, în așteptarea unei ultime discuții cu Siegfried Mureșan, dar Sorin Grindeanu i-a cerut de mai multe ori lui Mureșan să se retragă. PSD și AUR au împreună 218 voturi. Dacă nici PACE – Întâi România, format din demisionari SOS și POT, nici grupul Uniți Pentru România, fostul POT la care a aderat și Victor Ponta, nu votează, Guvernul Mureșan mai pierde 24 de voturi.
Accesați Modifică Setările pentru preferințe și consultați Politica de confidențialitate.
Continuarea navigării implică acceptarea Termenilor și Condițiilor.