Autor:
Alexandra Ţibrea
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pregăteşte lansarea unui indice dedicat companiilor antreprenoriale listate pe piaţa reglementată principală, a anunţat, în premieră, la ZF Piaţa de Capital 2026, Remus Vulpescu, CEO-ul BVB.
Noul instrument, explică el, va urmări evoluţia companiilor în care fondatorii continuă să aibă un rol important atât în structura acţionariatului, cât şi în stabilirea strategiei şi în managementul afacerii.
„Ieri a fost aprobată constituirea unui indice antreprenorial. Este un concept care poate primi definiţii multiple. Există o metodologie care a fost aprobată. Este un fapt îndeplinit. Am creat un indice antreprenorial la BVB pentru piaţa principală. Urmărim, prin acest indice, acea componentă a pieţei reglementate principale unde fondatorii care au creat brandul, compania şi încrederea investitorilor rămân cu un pachet de control nedepăşit de alte tipuri de entităţi şi rămân angrenaţi şi în stabilirea direcţiilor strategice de dezvoltare şi management al afacerii respective”, a spus Remus Vulpescu, CEO al Bursei de Valori Bucureşti, la evenimentul ZF Piaţa de Capital 2026.
Decizia vine în contextul în care numărul companiilor antreprenoriale prezente la bursă a crescut suficient de mult pentru a permite construirea unui astfel de indice.
Practic, BVB vrea să grupeze într-un instrument distinct acele companii în care antreprenorii care au construit afacerea continuă să aibă o influenţă semnificativă asupra evoluţiei acesteia. Mai multe detalii despre noul indice, precizează Vulpescu, vor fi prezentate odată cu publicarea metodologiei.
În ceea ce priveşte finalul de an, CEO-ul BVB spune că nu are temeri legate de evoluţia pieţei, însă subliniază importanţa deciziilor de consolidare fiscală şi a menţinerii ratingului investment grade al României.
În acelaşi timp, una dintre provocările BVB rămâne numărul redus de acţiuni disponibile la tranzacţionare în cazul unor emitenţi mari. Potrivit lui Remus Vulpescu, distanţa faţă de pieţele din regiune va fi dificil de redus dacă marile companii listate nu îşi majorează ponderea de acţiuni aflate efectiv în piaţă.
„Avem companii mari în piaţă, dar sunt prea puţine acţiuni. Distanţa dintre noi şi regiune nu se va putea închide dacă marii emitenţi de pe BVB nu îşi cresc cota de acţiuni listate. Mai multă «marfă» ne ajută pe toţi să creştem mai frumos şi mai sănătos”, a mai spus CEO-ul BVB.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Grăbiţi formarea unui guvern! Cresc costurile de finanţare, iar Ministerul Finanţelor ar trebui să împrumute cel puţin încă 5 miliarde de euro de pe pieţele externe
Bursă. Finanţe personale. Evaluările marilor companii listate au scăzut după corecţia din ultima lună
Liberty Galaţi coboară la un preţ minim de 182 mil. euro pentru vânzare. Pe lista investitorilor interesaţi intră chinezii de la Risun, alături de UMB, Jindal şi Metinvest
Dan Şucu, Mobexpert, la lansarea Infinity Nord: Trăim acum înainte de toate o criză de încredere. Anii de acum seamănă cu perioada 2013-2015, dar şi atunci cine a investit a câştigat
Sibiul are industrie germană, dar nu are şcoli ca în Germania. Şcoala într-un singur schimb rămâne un obiectiv dificil: 17.191 de elevi din 21 de şcoli din judeţul Sibiu învaţă în două schimburi
CEC Bank pentru afaceri româneşti. Gigi Nacev, Tempini România, design interior premium: Piaţa din România este extrem de matură pe fondul crizelor prin care a trecut. Avem turbulenţe în aer, dar avionul merge mai departe
Sorin Pâslaru, ZF: Soarta Şantierului Naval Mangalia, hârtia de turnesol pentru capacitatea clasei de business a României de a-şi da seama că ceea ce ne duce înainte este producţia şi exportul, nu consumul şi importurile
Redport şi Mobexpert au demarat lucrările la Infinity Nord, proiectul de 1.200 de locuinţe de lângă Petrom City, cu prima fază prevândută în proporţie de peste 50%. „În perioadele mai puţin clare, proiectele bune devin şi mai bune“
Cum stă România cu marjele de câştig ale băncilor faţă de Polonia, Ungaria şi Cehia. Diferenţa dintre dobânda la creditele noi pentru locuinţe şi dobânda la depozitele noi la termen era în România de 1,31 pp în iulie 2026, în timp ce în Cehia marja era de 1,87 pp, în Ungaria era 3,13 pp şi în Polonia era 3,27 pp.
Dezindustrializare sau doar reechilibrare în Ungaria? Investiţiile industriale uriaşe din timpul premierului Viktor Orban încep să producă şi să contribuie la economie, în timp ce uzine mai mici din diverse sectoare se închid din cauza costurilor prea mari şi a lipsei de cerere
Cum arată Bursa de la Bucureşti pe harta burselor din Europa Centrală şi de Est: România are doar 18 companii cu o capitalizare mai mare de 500 mil. euro, faţă de 56 la Varşovia şi 35 la Viena. Hidroelectrica, OMV Petrom şi Romgaz fac jumătate din piaţă, o concentrare mai mare decât în Polonia sau Grecia, dar sub cea de la Budapesta şi Praga
Bursă. Neptun Deep şi deprecierea leului împing bugetul de investiţii al OMV Petrom pentru 2026 la aproape 10 mld. lei, cu 11% peste nivelul aprobat de acţionari în aprilie
ZF Piaţa de capital 2026, vineri: BET e cu 14% sub maxim, dar rulajul zilnic a crescut cu 15%. Cum pot companiile transforma interesul investitorilor în bani pentru dezvoltare?
Cât se câştigă în vârful companiilor de stat: aproape 15.000 de euro net pe lună pentru cel mai bine plătit executiv. Mai mult de 100 de oameni cumulează cel puţin două funcţii
Via Transilvanica Business Fest. Cum creăm o punte stabilă între stat şi privat: statul creează nervura copacului, mediul privat aduce frunzele. Ambii parteneri au nevoie de predictibilitate, corectitudine şi asumarea deciziilor
Angela Manolache, KPMG Consulting: Suntem expuşi la o serie de riscuri din cauza inteligenţei artificiale, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim sau să încetinim, ci că trebuie să construim securitatea odată cu adopţia
ZF Agropower. Cum poate deveni goji o cultură de masă în România şi un motor la export: există piaţa, există produsele, există cererea, trebuie să ne facem cunoscuţi
Anuarul ZF Top 100 companii antreprenoriale: zece concluzii. Ziarul Financiar va publica luni 28 septembrie a treia ediţie a anuarului Top 100 companii antreprenoriale.
Business sportiv. Sonia Butuc, unul dintre sportivii care au apărut în rubrica Pariul ZF pe viitorii campioni, intră în top 1000 ITF Pro la nivel mondial
Business sportiv. Super Technologies, susţinută de Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii americane, devine partener strategic al organizaţiei Atlantic Council din SUA şi partener fondator al platformei Power of Sports
Urmează conferinţa ZF Health & Pharma, 28 şi 29 septembrie. Larisa Mezinu-Bălan, vicepreşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, vine la conferinţa ZF Health & Pharma
ZF Private Health. Reţeaua VitaPlus, cu 25 de clinici în Dolj şi Olt, accelerează extinderea şi deschide două clinici noi, un laborator şi investeşte în imagistică. Compania a pariat pe un spital în Craiova cu 20 de paturi pe spitalizare continuă şi a ajuns la 10 în mai multe sate şi comune din Dolj şi Olt.
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Alin Brendea, analist bursier: Revenirea bursei depinde de trei criterii – reducerea primei de risc, rezultate bune pentru companii în T3 şi intrări constante de bani