Gazonul de pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești a arătat deplorabil în ultimele luni, iar Petrolul ar putea fi nevoită să dispute pe o altă arenă câteva meciuri.
Recent, Liga Profesionistă de Fotbal a avertizat Petrolul Ploiești că ar putea chiar să retragă omologarea stadionului "Ilie Oană" din cauza stării gazonului. Din mai multe zone ale suprafeței de joc a dispărut iarba, iar terenul a fost denivelat.
De la inaugurarea noului "Ilie Oană", gazonul de la Ploiești nu a fost niciodată înlocuit complet până în prezent. De câteva zile, profitând și de pauza pentru meciurile echipelor naționale, autoritățile au demarat noi lucrări de reparație.
Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului, a anunțat, vineri, că se montează rulouri noi de gazon în preajma porților, iar suprafața de joc nu ar trebui folosită aproximativ 6 săptămâni după finalizarea lucrărilor.
"Lucrări la gazonul stadionului Ilie Oană. Astăzi se pun rulourile noi de gazon în preajma porților. Lucrările se vor finaliza, estimativ, până la jumătatea săptămânii viitoare. Dacă vrem să prindă gazonul și să nu ne batem joc de bani, nu se poate juca circa 6 săptămâni, conform specialiștilor", a transmis Mihai Polițeanu.
În cazul în care termenul avansat de primarul Ploieștiului se va respecta, Petrolul nu va putea juca pe "Ilie Oană" meciurile din Superliga cu Sepsi OSK (perioada 16-19 octombrie, în funcție de programarea LPF) și CFR Cluj (30 octombrie - 2 noiembrie).
În cazul în care plecarea Petrolului de pe "Ilie Oană" se va confirma, echipa lui Ricardo Sousa ar putea juca la Târgoviște. Această variantă a fost avansată și înaintea meciului cu FK Csikszereda, din weekend-ul trecut, însă până la urmă a fost preferat stadionul din oraș.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News